ANEXA XVI

ANALIZĂ SOCIO-ECONOMICĂ

Prezenta anexă precizează informațiile care pot fi utilizate de operatorii care prezintă o analiză socio-economică (ASE) în sprijinul unei cereri de autorizație, în conformitate cu articolul 62 alineatul (5) litera (a), sau în sprijinul unei propuneri de restricție în conformitate cu articolul 69 alineatul (6) litera (b).

Agenția stabilește orientări pentru elaborarea analizelor socio-economice. Analizele socio-economice sau contribuțiile la acestea se prezintă în formatul specificat de către agenție în conformitate cu articolul 111.

Cu toate acestea, nivelul detaliilor și domeniul de aplicare al analizelor socio-economice sau al contribuțiilor la acestea reprezintă responsabilitatea solicitantului autorizației sau, în cazul unei propuneri de restricționare, a părții interesate. Informațiile furnizate pot viza impactul socio-economic la orice nivel.

O analiză socio-economică poate include următoarele elemente:

- Impactul acordării sau al refuzului unei autorizații asupra solicitantului (solicitanților) sau, în cazul unei propuneri de restricție, impactul asupra industriei (de exemplu fabricanți și importatori). Impactul asupra tuturor celorlalți operatori din cadrul lanțului de distribuție, asupra utilizatorilor din aval și asupra întreprinderilor conexe, exprimat în consecințe comerciale, cum ar fi impactul asupra investițiilor, cercetării și dezvoltării, inovării, cheltuielilor extraordinare și de exploatare (de exemplu menținerea conformității, dispoziții tranzitorii, modificări ale proceselor existente, sistemele de raportare și monitorizare; instalarea de noi tehnologii etc.), având în vedere tendințele generale ale pieței și ale tehnologiei.

- Impactul acordării sau al refuzului unei autorizații sau al unei propuneri de restricție asupra consumatorilor. De exemplu, prețurile produselor, modificări ale compoziției sau variația calității sau a performanțele produselor, disponibilitatea produselor, oferta pusă la dispoziția consumatorilor, precum și efectele asupra sănătății oamenilor și mediului, în măsura în care acestea îi afectează pe consumatori.

- Implicațiile sociale ale acordării sau ale refuzului unei autorizații sau ale unei propuneri de restricție. De exemplu, securitatea locului de muncă și ocuparea forței de muncă.

- Disponibilitatea, caracterul adecvat și fezabilitatea tehnică a substanțelor și/sau a tehnologiilor alternative și consecințele economice care rezultă, precum și informații privind ritmul și potențialul de evoluție tehnologică din sectorul (sectoarele) respectiv(e). În cazul unei cereri de autorizație, impactul social și/sau economic al utilizării oricăror alternative disponibile.

- Implicații mai adânci pentru comerț, concurență și dezvoltare economică (în special pentru IMM-uri și în relația cu țările terțe) ale acordării sau ale refuzului unei autorizații sau ale unei propuneri de restricție. Acestea pot include considerații privind aspecte locale, regionale, naționale sau internaționale.

- În cazul unei propuneri de restricție, propuneri pentru alte măsuri de reglementare sau nereglementare care ar putea atinge scopul restricției propuse (aceasta va ținea seama de legislația existentă). Aceasta ar trebui să includă o evaluare a eficienței și a costurilor generate de măsurile alternative de gestionare a riscurilor.

- În cazul unei propuneri de restricție sau al refuzului unei autorizații, beneficiile pentru sănătatea oamenilor și mediu, precum și beneficiile sociale și economice ale restricției propuse. De exemplu, sănătatea lucrătorilor, performanțele de mediu și distribuția acestor beneficii, de exemplu geografică sau pe grupuri de populație.

- O analiză socio-economică poate să vizeze orice alte aspecte care sunt considerate relevante de către solicitant (solicitanți) sau partea interesată.