Guvernul României

Hotărârea nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor ACTUALIZATA

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 45 alin. (3) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -

Constituie contravenții la normele de prevenire și stingere a incendiilor următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:

1. cu amendă de la 100 lei la 500 lei:

a) exploatarea instalațiilor, echipamentelor și aparatelor electrice în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor, existenței contactelor imperfecte la conexiuni și legături, străpungerii ori lipsei izolației la îmbinări sau la capetele conductoarelor;

b) folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt lanternele, proiectoarele, lămpile de control și altele asemenea, defecte ori neprotejate corespunzător, precum și a mijloacelor de iluminat cu flacără, cum sunt felinarele, lămpile, lumânările, faclele, chibriturile, brichetele și altele asemenea, în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie stabilite și marcate ca atare;

c) nesupravegherea copiilor de către persoanele în grija cărora se află aceștia, dacă prin aceasta s-a cauzat producerea de incendii;

d) depozitarea cenușii fierbinți sau a jăraticului în alte locuri decât cele special amenajate, precum și neluarea măsurilor pentru stingerea acestora în condiții de vânt;

e) păstrarea în locuințe a carburanților sau a altor lichide inflamabile în cantități mai mari decât cele admise prin reglementările tehnice, în ambalaje neconforme ori neetanșe, în locuri neventilate sau neprotejate față de sursele de căldură ori față de razele solare;

f) accesul salariaților sau al altor persoane în spații cu risc mare de incendiu, stabilite ca atare în scenariile de securitate la incendiu, cu alt echipament tehnic și de lucru decât cel prevăzut în instrucțiunile specifice, dacă acesta poate genera explozii sau incendii;

g) neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor în timpul în care activitatea normală este întreruptă;

2. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:

a) exploatarea instalațiilor și sistemelor de captare și scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice, în alte condiții decât cele prevăzute în reglementările tehnice;

b) folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire cu defecțiuni, improvizații sau în condiții care nu asigură protecția la foc, potrivit reglementărilor tehnice, față de materialele și substanțele combustibile din spațiul în care sunt utilizate;

c) neluarea măsurilor pentru prevenirea producerii scânteilor electrostatice ori nemenținerea în stare de funcționare sau la parametrii prevăzuți de reglementările tehnice a instalațiilor și sistemelor de captare și scurgere la pământ a sarcinilor electrostatice;

d) nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stabilite prin reglementări specifice, la colectarea, transportul, separarea, reutilizarea, recuperarea sau distrugerea deșeurilor, reziduurilor, scurgerilor de lichide inflamabile și a depunerilor de praf sau de pulberi combustibile;

e) lipsa planificării unor controale interne sau neexecutarea de controale interne periodice în scopul depistării și cunoașterii oricăror stări de pericol care pot favoriza producerea ori dezvoltarea incendiilor;

f) neparticiparea salariaților la exerciții sau la aplicații tactice de apărare împotriva incendiilor, organizate potrivit dispozițiilor legale;

g) folosirea în spații ori în locuri cu pericol de incendiu sau de explozie, stabilite și marcate ca atare, a mașinilor, dispozitivelor, aparatelor, uneltelor ori a sculelor care pot produce scântei mecanice prin frecare, lovire sau pe timpul funcționării;

h) folosirea autovehiculelor de transport sau a mașinilor și utilajelor agricole fără dispozitive ori site parascântei, în situațiile în care reglementările tehnice prevăd aceasta;

i) neexecutarea verificării, reparării și curățării periodice, cel puțin o dată pe an, a coșurilor pentru evacuarea fumului, precum și nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora;

j) neasigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la folosirea focului deschis pe timpul spectacolelor și concertelor, la restaurante, baruri, cluburi, discoteci sau altele asemenea;

k) fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne;

3. cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei:

a) neelaborarea ori netransmiterea, la cererea inspectoratului pentru situații de urgență județean sau al municipiului București, de către administratorul operatorului economic, de către conducătorul instituției ori, după caz, de către primar a fișei obiectivului sau a localității, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

b) neelaborarea, neaprobarea sau nedifuzarea deciziilor prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor, precum și a documentelor specifice, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor;

c) neefectuarea, potrivit normelor de prevenire și stingere a incendiilor, a analizei capacității de apărare împotriva incendiilor;

d) nerealizarea de către administratorul operatorului economic ori de către conducătorul instituției, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a unui sistem operativ de observare și anunțare a incendiului sau de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;

e) lăsarea în funcțiune a sistemelor, instalațiilor, dispozitivelor și echipamentelor tehnice, aparatelor, mașinilor și utilajelor fără supraveghere, atunci când instrucțiunile de utilizare o interzic;

f) neasigurarea selectivității la scurtcircuit și la suprasarcină a elementelor de protecție a instalațiilor ori a consumatorilor electrici prin înlocuirea siguranțelor, releelor de protecție și a întrerupătoarelor automate cu altele supradimensionate sau decalibrate;

g) păstrarea sau depozitarea produselor și substanțelor cu pericol de autoaprindere fără luarea măsurilor de control și de împiedicare a fenomenului de autoîncălzire ori de aprindere spontană;

h) depozitarea, amplasarea, păstrarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură, fără a se asigura măsurile de protecție necesare evitării aprinderii acestora;

i) nestabilirea și nemarcarea de către persoanele în drept a locurilor în care sunt interzise utilizarea focului deschis, efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operațiuni cu pericol de incendiu;

j) nedelimitarea, nemarcarea și nedotarea locurilor special amenajate pentru fumat, în condițiile legii;

k) depozitarea produselor și substanțelor cu pericol de incendiu în poduri, subsoluri, garaje sau case ale scărilor din construcții civile;

l) blocarea sau neîntreținerea în bune condiții a drumurilor, a platformelor și a căilor speciale de acces pentru autospeciale, utilaje și alte mijloace, precum și pentru personalul de intervenție în caz de incendiu;

m) blocarea accesului la instalațiile, echipamentele, mijloacele și accesoriile de stingere a incendiilor;

n) neîntreținerea de către cei în drept în bună stare de funcționare a sistemelor de decomprimare sau de etanșare la fum și gaze fierbinți, precum și a elementelor de limitare a propagării focului ori de izolare termică din compunerea construcțiilor și instalațiilor;

o) nerealizarea tratării sau protejării, conform reglementărilor tehnice, a elementelor de construcție și a materialelor cu substanțe de termoprotecție ori ignifuge, precum și executarea operațiunilor respective de către persoane neatestate sau utilizarea în acest scop de produse necertificate;

p) neefectuarea lucrărilor de întreținere și de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice;

q) neafișarea și neactualizarea, după caz, conform reglementărilor tehnice specifice, a planurilor de intervenție, a instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor, a planurilor de depozitare, precum și a planurilor de evacuare în caz de incendiu;

r) arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți;

s) amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți;

t) reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea ușilor sau a altor căi destinate evacuării ori nefuncționarea iluminatului de siguranță;

u) nemontarea, deteriorarea sau neasigurarea vizibilității indicatoarelor de securitate la incendiu;

4. cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei:

a) exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalațiilor, dispozitivelor și echipamentelor tehnice, aparatelor, mașinilor și utilajelor de orice categorie în condiții care creează risc de incendiu, din cauza nerespectării instrucțiunilor de funcționare sau de apărare împotriva incendiilor;

b) folosirea mijloacelor prevăzute la lit. a) cu defecțiuni sau improvizații ori în condiții care nu asigură protecția la foc față de materialele și substanțele combustibile din spațiul în care sunt utilizate;

c) neorganizarea de către administratorul operatorului economic sau de către conducătorul instituției ori persoana responsabilă a intervenției în caz de incendiu;

d) neadoptarea de către cei în drept a instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă;

e) nereglementarea de către persoanele abilitate a modului de execuție a lucrărilor cu foc deschis;

f) executarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea lucrări în locuri în care acestea sunt interzise prin reglementări tehnice sau prin dispoziții interne, fără permis de lucru cu foc ori fără a fi asigurate toate măsurile și condițiile menționate în permisul de lucru cu foc;

g) introducerea sau utilizarea, în sălile aglomerate ori în incinte amenajate pentru activități cu public, a produselor și substanțelor inflamabile sau a mijloacelor care pot produce incendii ori explozii, în alte condiții decât cele stabilite prin reglementările tehnice specifice;

h) nerespectarea instrucțiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea și utilizarea gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate;

i) neasigurarea punerii în aplicare a planurilor de intervenție și de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, precum și neparticiparea la exercițiile tactice de intervenție, organizate potrivit dispozițiilor legale;

j) efectuarea reparațiilor la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, la instalațiile de protecție la incendii ori la autospeciale și utilaje de intervenție, fără luarea măsurilor alternative de apărare împotriva incendiilor;

k) neorganizarea și nedesfășurarea de activități de instruire în domeniul apărării împotriva incendiilor cu personalul angajat permanent ori temporar, precum și cu persoanele din afara operatorului economic sau instituției care au acces în locuri cu risc de incendiu;

l) nerespectarea distanțelor de securitate la incendiu ori neasigurarea unor măsuri alternative la amplasarea depozitelor de furaje și plante tehnice, pentru a împiedica propagarea incendiilor la vecinătăți;

m) neîntocmirea registrului de control al sistemelor și instalațiilor de semnalizare, alarmare, alertare, limitare și stingere a incendiilor sau neprezentarea acestuia la solicitarea organului de control;

5. cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei:

a) scoaterea din funcțiune sau dezafectarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor în alte situații decât cele admise de reglementările tehnice specifice ori neasigurarea funcționării acestora la parametrii proiectați;

b) transportul, manipularea și depozitarea substanțelor și a produselor combustibile, precum și a celor cu tendință de autoaprindere, fără a ține seama de proprietățile lor fizicochimice, sau în ambalaje neconforme ori neinscripționate corespunzător pentru identificarea riscurilor de incendiu sau explozie și pentru stabilirea procedeelor de stingere, precum și neasigurarea substanțelor specifice de stingere ori de neutralizare;

c) neasigurarea de către transportatori a măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru asigurarea condițiilor de siguranță în trafic;

d) depășirea nivelurilor riscului de incendiu sau a densității sarcinii termice stabilite prin reglementări ori în documentațiile tehnice de proiectare și execuție în construcțiile publice civile, de producție sau de depozitare;

e) împiedicarea în orice mod a personalului serviciilor profesioniste, voluntare sau private pentru situații de urgență să își exercite drepturile și obligațiile legale în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Art. 2. -

(1) Sancțiunile contravenționale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.

(2)

Art. 3. -

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul inspecțiilor de prevenire a incendiilor cu atribuții de îndrumare, control, intervenție și constatare a încălcărilor legii în domeniul apărării împotriva incendiilor, desemnat conform legii.

(2) Primarii pot constata contravențiile și aplica sancțiunile pentru faptele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și lit. g), alin. (2) lit. a), b), f), h), i), alin. (3) lit. g)-m), s) și t), alin. (4) lit. l) și alin. (5) lit. e).

Art. 4. -

Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la art. 1 se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5. -

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării.

Art. 6. -

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 678/1998 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 9 octombrie 1998, cu modificările ulterioare.

   
  PRIM-MINISTRU
  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

   
  Contrasemnează:
  Ministrul internelor și reformei administrative,
  Cristian David
  p. Ministrul economiei și finanțelor,
  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
  secretar de stat

București, 6 iunie 2007.

Nr. 537.