CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1.

(1) Se înființează Inspecția Muncii, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu sediul în municipiul București.

(2) Inspecția Muncii are personalitate juridică și este finanțată de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare.

Art. 2.

Inspecția Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul București.

Art. 3. -

Inspecția Muncii, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, poate propune Guvernului înființarea în subordinea sa, în condițiile prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare, a unor unități cu personalitate juridică, prin intermediul cărora să se asigure pregătirea sau perfecționarea pregătirii personalului propriu, precum și efectuarea unor prestații legate de specificul activității.

Art. 4.

(1) Funcționarea Inspecției Muncii se reglementează prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii va fi adoptat în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I*).

*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 767/1999 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 24 septembrie 1999, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL II Atribuțiile Inspecției Muncii

Art. 5.

Obiectivele principale ale activității Inspecției Muncii sunt următoarele:

a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, la securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale; Jurisprudență

b) informarea autorităților competente despre deficiențele legate de aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare; Jurisprudență

c) furnizarea de informații celor interesați despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației muncii;

d) asistarea tehnică a angajatorilor și angajaților, pentru prevenirea riscurilor profesionale și a conflictelor sociale;

e) inițierea de propuneri adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru îmbunătățirea legislației existente și elaborarea de noi acte legislative în domeniu.

Art. 6.

(1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecția Muncii are următoarele atribuții:

a) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:

- încadrarea în muncă și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile de prestări de servicii;

- stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;

- stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;

- accesul fără nici o discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;

- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;

b) în domeniul securității și al sănătății în muncă:

- acordă asistență tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;

- efectuează sau solicită măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afara acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;

- dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

- acordă angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă;

- retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, dacă constată că prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislației în vigoare;

- cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă;

- coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;

- controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;

- controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în muncă și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.

(2) Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistență de specialitate.

Art. 7.

(1) Contravaloarea unor prestații prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum și a asistenței acordate în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suportă de către beneficiarii acestora și constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar de către Inspecția Muncii și, după caz, de către unitățile subordonate acesteia și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital și de personal.

(2) Prestațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum și tarifele pentru asistența acordată în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.

Art. 8.

În realizarea atribuțiilor sale Inspecția Muncii cooperează cu ministere, inspecții din alte domenii, instituții publice sau private, cu reprezentanții partenerilor sociali și poate apela la serviciile unor experți sau ale unor organisme specializate, în condițiile stabilite de regulamentul de organizare și funcționare propriu.

Art. 9.

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază organizează activitățile de inspecție a muncii prin serviciile proprii de specialitate, care au competență exclusivă numai pentru structurile respective.

CAPITOLUL III Organizarea Inspecției Muncii

Art. 10.

(1) Inspecția Muncii este condusă de un inspector general de stat.

(2) În exercitarea atribuțiilor de conducere inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncți.

(3) Inspectorul general de stat este numit prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.

(4) Atribuțiile inspectorilor generali de stat adjuncți sunt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare propriu.

Art. 11.

Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de câte un inspector șef, numit de ministrul muncii și solidarității sociale la propunerea inspectorului general de stat.

Art. 12.

Personalul Inspecției Muncii este alcătuit din inspectori de muncă și din alte categorii de personal.

Art. 13.

Structura organizatorică a Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă, precum și numărul maxim al personalului acestora se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, pe baza și în limita numărului de posturi aprobate pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin hotărâre a Guvernului.

Art. 14.

(1) Salarizarea personalului încadrat la Inspecția Muncii se stabilește prin lege. Până la adoptarea unei legi proprii salarizarea se va realiza astfel:

a) pentru Inspecția Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale;

b) pentru inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

(2) Echivalarea funcțiilor specifice de conducere și de execuție din Inspecția Muncii se face prin hotărâre a Guvernului, până la adoptarea unei legi proprii privind salarizarea personalului Inspecției Muncii.

Art. 15.

Inspecția Muncii prezintă anual ministrului muncii și solidarității sociale un raport de activitate privind modul în care și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin prezenta lege.

CAPITOLUL IV Inspectorul de muncă

Art. 16.

(1) Inspectorii de muncă sunt funcționari publici.

(2) Inspectorii de muncă sunt independenți față de orice schimbare guvernamentală și de orice influență neprevăzută din afară.

Art. 17.

(1) Încadrarea inspectorilor de muncă se face prin concurs sau examen, în raport cu pregătirea profesională și cu aptitudinile candidaților.

(2) Numirile în funcții de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Muncii.

Art. 18.

Inspectorii de muncă sunt obligați:

a) să nu aibă nici un interes, direct sau indirect, de orice natură ar fi acesta, în unitățile care se află sub incidența controlului lor;

b) să nu dezvăluie secretele de fabricație și, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoștință în exercitarea funcțiilor lor, nici după momentul încetării, indiferent de motiv, a contractului lor individual de muncă;

c) să păstreze confidențialitatea oricărei reclamații care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege și să nu dezvăluie conducătorului persoanei juridice și persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul că inspecția a fost efectuată ca urmare a unei reclamații. J

Art. 19.

(1) Inspectorii de muncă au următoarele drepturi:

a) să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă, în sediul persoanei juridice și în orice alt loc de muncă organizat de aceasta;

b) să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării accidentelor de muncă;

c) să procure dovezi, să efectueze investigații sau examene, să ceară prezentarea documentației pe care o consideră necesară, să realizeze măsurători sau să preleveze mostre de substanțe utilizate în procesul de producție;

d) să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat;

e) să ceară, acolo unde este cazul, modificarea instalațiilor sau a proceselor tehnologice utilizate, dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de muncă;

f) să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă atunci când constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnăvire profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producție sau pentru alte persoane;

g) să apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a materialelor folosite;

h) să dispună măsuri atunci când conducătorul persoanei juridice nu își îndeplinește obligațiile legale;

i) să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri considerate infracțiuni;

j) să intre în toate locurile în care se efectuează lucrări ce implică riscuri pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;

k) să ceară informații, fie singuri, fie în prezența martorilor, de la orice persoană și despre orice problemă care constituie obiectul controlului;

l) să propună retragerea autorizației de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, dacă constată că, prin modificarea condițiilor care au stat la baza acesteia, nu se respectă prevederile legislației în vigoare.

(2) Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de lege.

CAPITOLUL V Sancțiuni

Art. 20.

Împiedicarea, în orice mod, de către un angajator, persoană fizică sau juridică, a inspectorilor de muncă să își exercite controlul în limitele prevăzute la art. 6 și 19 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 45.000.000 lei la 90.000.000 lei.

Art. 21.

Refuzul unui angajator, persoană fizică sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii, dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 6 și 19, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei.

Art. 22.

(1) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. 20 și 21 se fac de către inspectorii de muncă.

(2) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare*).

(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, un procent de 15% din sumele încasate cu titlu de amendă constituie venituri extrabugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de Inspecția Muncii.

(4) Veniturile prevăzute la alin. (3) se vor folosi pentru acoperirea unei cote-părți din cheltuielile curente de capital, precum și pentru constituirea și utilizarea, numai până la data aplicării prevederilor art. 14, a fondului de stimulare a personalului încadrat la această instituție. Modul de repartizare a stimulentelor se stabilește prin decizie emisă de inspectorul general de stat.

*) Legea nr. 32/1968, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 (aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002).

La art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 se prevede că ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, aceasta se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Art. 23.

Inspectorii de muncă sunt competenți să constate și să sancționeze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenții și pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, al direcțiilor generale de muncă și solidaritate socială și al inspectoratelor teritoriale de muncă.

Art. 24. -

În cazul săvârșirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislației muncii sau de la normele de securitate și sănătate în muncă, Inspecția Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerțului.

CAPITOLUL VI Dispoziții finale

Art. 25. -

(1) Inspecția Muncii preia în administrare de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pe bază de protocol, clădirile și terenurile aferente, precum și toate celelalte bunuri necesare activităților specifice.

(2) Pentru dezvoltarea activităților proprii autoritățile publice centrale sau locale vor atribui Inspecției Muncii, cu prioritate, în condițiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri și spații.

Art. 26. -

(1) Sumele realizate în condițiile art. 7, care se gestionează în regim extrabugetar, se păstrează la trezoreria statului și sunt purtătoare de dobândă.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), neutilizate până la sfârșitul anului, se reportează în anul următor, putând fi utilizate cu aceleași destinații.

Art. 27. -

Personalul preluat de către Inspecția Muncii de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se consideră transferat în interesul serviciului.

Art. 28. -

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Hotărârea Guvernului nr. 188/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale se modifică în mod corespunzător**).

(3) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 181 și 182 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum și orice dispoziții contrare prevederilor prezentei legi.

**) Hotărârea Guvernului nr. 188/1999 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2001.