Ordinul nr. 1228/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 care trebuie implementate de către cei care organizează cursuri de perfecționare, formare, instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și unele activități specifice organizate de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice și cele din domeniul diplomatic

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587 din 03 iulie 2020.

În vigoare de la 03 iulie 2020

Văzând Referatul de aprobare nr. NT 5.147/2020 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,

având în vedere prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, și ale art. 10 și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Art. 1. -

Se aprobă măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 care trebuie implementate de către cei care organizează cursuri de perfecționare, formare, instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și unele activități specifice organizate de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice și cele din domeniul diplomatic, după cum urmează:

1. organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică, a principiilor și măsurilor generale prevăzute în prezentul ordin;

2. organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, cu participarea a maximum 200 de persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog din cadrul structurilor medicale ale acestora, cu respectarea regulilor de distanțare fizică, a principiilor și măsurilor generale prevăzute în prezentul ordin, precum și a celor referitoare la activitățile desfășurate în aer liber;

3. organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și cu respectarea regulilor de distanțare fizică, a principiilor și măsurilor generale prevăzute în prezentul ordin.

Art. 2. -

Principiile generale de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 sunt următoarele:

1. Desfășurarea pregătirii teoretice trebuie să se facă cu precădere on-line.

2. Pentru activitățile din sălile de curs se va asigura respectarea distanțării fizice - distanță minimă de 1,5 m între două persoane apropiate.

3. Se va asigura triajul epidemiologic la începerea fiecărei sesiuni de instruire.

4. Se vor asigura dispensere pentru dezinfecția mâinilor (substanțe antiseptice pe bază de alcool) care se vor reumple ori de câte ori este necesar.

5. Se vor asigura facilitățile necesare pentru spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.

6. Se va asigura respectarea gesturilor de barieră (purtarea obligatorie a măștii faciale în spațiile închise, folosirea batistei de unică folosință în caz de strănut sau tuse sau tuse/strănut în plica cotului).

7. Se vor asigura curățarea minuțioasă cu detergent și apă, apoi dezinfectarea spațiilor și echipamentelor cu biocide și virucide avizate.

8. Se vor asigura informarea și comunicarea privind măsurile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2.

Art. 3. -

Măsurile generale înainte de începerea activității, în actualul context epidemiologic, sunt următoarele:

1. Se vor realiza prestabilirea și marcarea circuitelor de acces și ieșire din unitate astfel încât să se asigure păstrarea distanțării sociale; intrarea și ieșirea din unitate se vor face respectând un circuit separat al persoanelor care intră față de cele care ies.

2. afișarea grafică în locuri vizibile a regulilor generale ce trebuie respectate;

3. asigurarea amplasării dispenserelor cu dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool, la intrarea în unitate și la intrarea în sălile de activități;

4. transmiterea materialelor de curs/fișelor de lucru/suporturilor de curs în format electronic.

Art. 4. -

Măsurile generale la intrarea în unitate sunt următoarele:

1. Toți cursanții și personalul vor purta mască de protecție în spațiile închise care să acopere nasul și gura.

2. Se va realiza păstrarea distanțării sociale de minimum 1,5 m între persoane.

3. Se va asigura dezinfectarea mâinilor cu apă și săpun și/sau soluții pe baza de alcool.

4. amplasarea unui covor dezinfectant la intrarea în unitate;

5. Efectuarea triajului epidemiologic al personalului angajat și cursanților se efectuează la începutul programului, de către o persoană desemnată anume în acest scop. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3° Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, personalul/cursantul nu va fi primit la program. Personalul/Cursantul cu simptome respiratorii, febră și cu oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu se va prezenta la lucru/cursuri și va anunța această situație conducătorului instituției.

6. Personalul/Cursantul care a venit în contact apropiat cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2 nu se va prezenta la serviciu/cursuri și va anunța această situație conducătorului instituției.

7. Personalul/Cursantul care prezintă semne specifice cazului suspect SARS-CoV-2 în timp ce este la cursuri trebuie să fie izolat într-un spațiu special amenajat și să contacteze furnizorii de servicii de sănătate (medicul de familie sau serviciul 112, după caz).

Art. 5. -

Măsurile de prevenire și protecție pentru perioada activităților teoretice și practice sunt următoarele:

1. Înainte de începerea activităților de pregătire teoretică/practică/examinare se vor realiza curățenia și dezinfecția minuțioasă a încăperii, suprafețelor, echipamentelor cu substanțe biocide/virucide avizate, urmate de aerisirea spațiilor minimum 10 minute.

2. Spațiile trebuie aerisite și în pauzele de curs.

3. La intrarea în sălile de pregătire teoretică/practică/examinare vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante pe bază de alcool, iar accesul în sală se va realiza doar după dezinfectarea mâinilor.

4. Activitatea de pregătire teoretică se va desfășura în grupe cu un număr maxim de 20 de cursanți, iar cea practică în grupe cu maximum 15 cursanți, în funcție de spațiul aflat la dispoziție - cu păstrarea distanței de minimum 1,5 m între două persoane/cursanți.

5. Organizarea programului de funcționare a grupelor aflate în procesul de formare se va face astfel încât să existe o decalare de începere a programului, având în vedere evitarea aglomerării spațiilor comune (holuri, toalete etc.).

6. Cursanții, formatorii și toți ceilalți angajați ai unității au obligația de a purta corect în spațiile închise masca de protecție.

7. Se vor face pauze de cel puțin 15 minute, la fiecare 45 de minute de activitate, timp în care se va efectua obligatoriu aerisirea sălilor.

8. Se va realiza dezinfecția regulată a mânerelor ușilor (săli de curs, recepție, toalete etc.) după fiecare pauză.

9. amplasarea la ieșirea din sediu a unor pubele cu capac și cu pedală prevăzute cu saci de plastic în care vor fi eliminate măștile faciale și mănușile;

10. În incinta centrelor de formare profesională vor avea acces doar cursanții activi; înscrierile noilor cursanți și eliberarea certificatelor de absolvire se vor face pe bază de programare telefonică sau on-line, evitând astfel aglomerarea de persoane în spațiile de recepție/așteptare.

Art. 6. -

Respectarea aplicării măsurilor prevăzute în prezentul ordin se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne, precum și de către reprezentanții direcțiilor de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Art. 7. -

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   
  p. Ministrul sănătății,
Horațiu Moldovan,
secretar de stat

București, 3 iulie 2020.

Nr. 1.228.